Huawei vinde Honor, ca amândouă să supraviețuiască: cine este cumpărătorul

de: Alexandru Puiu
17 11. 2020

În urma valului masiv de restricții impuse de Statele Unite companiei Huawei, gigantul chinez a decis să-și vândă cea mai importantă proprietate, brandul Honor.

Huawei nu a avut o viață ușoară în ultimii doi ani. De când Donald Trump a început un război cu producătorul chinez, ca o manifestare de ambiției fără argumente solide, viitorul terminalelor din China a devenit din ce în ce mai incert. Deși Huawei a înregistrat și câteva mici victorii în ultima perioadă, prin redobândirea unor contracte precum cel cu Qualcomm, trebuia să înceapă să-și vândă câteva proprietăți importante pentru a supraviețui.

În urmă cu aproximativ o săptămână, au apărut online primele zvonuri legate de vânzarea brandului Honor de către Huawei. Informația a fost acum confirmată oficial și, cu această ocazie, am aflat și cumpărătorul..

Conform Huawei, Honor vinde aproximativ 70 de milioane de unități în fiecare an. Din cauza restricțiilor impuse însă de americani, această valoare urma să scadă radical, în contextul în care, prin vânzare, poate ocoli sancțiunile impuse de americani.

”Într-o perioadă dificilă, în care elemente ale industriei tehnologice nu sunt sustenabile, iar afacerea cu consumatorii este sub o presiune teribilă, pentru a permite canalelor și furnizorilor Honor să continue, Huawei Investment Holding Co. Ltd. a decis să vândă toate proprietățile afacerii Honor.”, astfel începe comunicatul prin care s-a anunțat vânzarea companiei.

”Huawei nu va deține nicio acțiune și nu se va implica în nicio componentă de management a afacerii sau în luarea deciziilor în noua companie Honor.”, se arată în comunicatul de presă prin care s-a anunțat tranzacția. Nu este însă clar dacă acest lucru va ajuta reluarea relațiilor dintre Honor cu furnizori americani de hardware și software.

Particularitățile economice ale tranzacției nu se cunosc, dar se vehiculează o valoare de aproximativ 15 miliarde de dolari. Cumpărătorul este Shenzen Zhixin New Information Tehnology Co. Ltd. Aceasta din urmă este o companie specializată pe tehnologie deținut de guvernul orașului Shenzen. Ca referință, acolo se află sediul central al Huawei, dar și un număr important de magazine Honor.